Ce poți face cu un marker subțire cu vopsea?

Un marker subțire negru poate fi folositor în situații infinite atunci când ești un creator de artă: de la ultimele detalii ale unui tablou în vopsea acrilică, conturul unui desen, ori instrument de scris. Dar poate fi singurul instrument cu care să realizezi o schiță sau un desen tehnic?

Alegerea unui marker subțire negru, denumit și liner, poate părea de multe ori una simplă și banală, dar de multe ori linerul ales nu ajunge la nevoile și pretențiile utilizatorului. Ce caracteristici trebuie să aibă un marker subțire (liner) pentru a fi folosit cu plăcere?

  • pigment intens;

  • varf markervârf lung din metal care să permită trasarea de linii cu riglă. Vârful markerului este „îmbrăcat” într-un tub metalic pentru protejarea suprafețelor cu care intră în contact indirect, dar pe care nu dorești să le murdărești (riglă, șablon);

  • curgere uniformă și constantă a vopselei;
  • uscare instantă;

  • rezistența la „sângerare“ (împrăștiere vopsea în textura hârtiei);

  • rezistența în timp a vârfului;

  • rezistența în timp a intensității vopselei.

Atunci când vrei să adaugi detalii într-o pictură sau în orice altă tehnică ce implică apa, trebuie să ții cont de faptul că markerul trebuie să fie:

  • rezistent la apă      SAU

  • aplicat pe o suprafață complet uscată.


Poți folosi doar un marker subțire negru pentru a realiza ceva final?

Desigur! Arta se poate crea din orice și nu există reguli de respectat, atâta timp cât se realizează din plăcere și cu răbdare. Poți înrăma o schiță, un desen tehnic sau chiar linii trase alandala.

Eu am ales să schițez în creion un model cu bufniță și flori, pe care apoi l-am conturat prin linii și hașuri cu markerul subțire cu vopsea, cu vârf de 0,7 mm. Mi-a plăcut uniformitatea și aspectul perfect al vopselei negre, care mi-au permis să lucrez fără întrerupere și insistențe.


Pe ce poți folosi un marker subțire?

Poți scrie, desena sau schița pe diverse suprafețe: hârtie, carton, cutii de carton, metal, sticlă, plastic, pânză de bumbac, cauciuc, lemn etc.

Un marker pe bază de vopsea este recomandat atunci când vrei o intensitate mare a pigmentului, de exemplu în adăugarea de detalii pe un tablou pictat cu vopsele acrilice pe pânză de bumbac. Acesta este un caz în care vrei ca markerul să aibă o acoperire bună și să poți trasa o linie fără a fi nevoit să revii de 2 sau mai multe ori în același loc.

Dacă vrei în schimb să lucrezi cu efecte de transparență, cum ar fi o pictură pe sticlă cu vopsele de vitraliu, nu ai nevoie de o acoperire foarte bună pentru a adăuga detalii fine și poți folosi un marker pe bază de alcool sau pe bază de apă.

Dacă vrei să folosești un marker subțire pe hârtie de copiator va trebui să ții cont de faptul că acesta se va putea observa și pe dosul hârtiei, iar în funcție de consistența și soluțiile din marker, hârtia s-ar putea înmuia (nu și în cazul markerului cu vopsea). Pentru o rezistență mai bună a creației tale, folosește o hârtie mai groasă, un carton normal sau special pentru pictură.


Ce marker subțire îți recomand?

Pentru performanțe ideale și un raport calitate-preț bun, îți recomand cu încredere markerul subțire (linerul) cu vopsea de la marca MP. Deoarece este pe bază de vopsea, acesta este rezistent la apă, nu înmoaie hârtia și are un pigment intens. Desigur, markerul pe bază de vopsea are și un mic dezavantaj: mirosul specific.

                                                      marker cu vopsea cu varf de 0,7mm


Înainte de utilizare asigură-te că urmezi pașii ilustrați pe ambalaj pentru a porni vopseaua în vârful markerului:

  1. Agită pentru 10 secunde conținutul markerului;

  2. Ține markerul vertical, cu vârful în sus și apasă cu degetul pe vârf, fără frică, nu te vei murdări;

  3. Întoarce markerul vertical, cu vârful în jos, la 90° față de hârtie și apasă, în mod repetat, timp de 10 secunde vârful pe aceasta;

  4. Continuă până vopseaua a acoperit în întregime vârful markerului.


Pregătește-ți foaia și markerul și spune-ne și părerile tale!

Comentarii

Articole similare